COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ludmila Guțul: Avem o țară însorită, deci și aromele trebuie să fie pline de viață

Ludmila Guțul: Avem o țară însorită, deci și aromele trebuie să fie pline de viață

Există persoane care pot lesne deosebi parfumul ”Guerlain„ de ”Erme” și ”Dior” de ”Givenchy”. Ei bine, ei declară ferm că cele moldovenești nu-s mai rele!

Ludmila Guțul, specialist principal în parfumuri al fabricii autohtone Viorica Cosmetic, este o persoană talentată și interesantă, fără îndoială. Și discuția Dumneaei cu corespondentul Noi.md a fost nu numai despre particularitățile parfumeriei naționale și aromele noi, dar și despre creație, tendințele de viitor și multe altele.

Fiecare țară, locuitorii ei, au propriile preferințe în ale parfumurilor. Știați despre aceasta? Doamna Guțul explică cum apar preferințele. Spre exemplu, în Moldova noastră - țara cu veri lungi, soare strălucitor, verdeață mustoasă, flori minunate, puțin probabil ca oamenii să fie atrași de aroma metalului, a solului încremenit, a asfaltului umed sau a gudronului fierbinte. Desigur, există unii gurmanzi, totuși sufletelor noastre le este mai aproape mirosul care ne însoțește peste tot, de la începutul primăverii, cu zambile și narcise înflorite, pînă toamna în care gălbenelele, astrele, crizantemele și desigur trandafirii învăluie în arome timpul cald al anului.


Și noua serie florală Elixir Flora, către 8 martie, este o odă Primăverii. Cel puțin, eu așa aș numi cele trei arome noi din această linie Rosa Mobilise, Iasomie Regală și Lăcrămioara Albă – trandafir, iasomie și lăcrămioară. Dar parfumerii au lucrat cu pasiune. Își doreau nu franchețe, ci ceva mai complex, înfășurat în semitonuri și nuanțe. Iată de ce trandafirul aici este cel mai gingaș, pe un batik de cea mai fină pictură. Iasomia dulce, profundă, cu o nuanță subtilă de verdeață. Ei, dar lăcrămioara! – umedă, încă înrourată, de acuarelă.

Doamna Guțul muncește la fabrică de la deschiderea acesteia. În cei 30 de ani de cufundare zilnică în lumea formulelor aromate, ea a păstrat și prospețimea percepției, și tinerețea spiritului. Uimitor de ușoară, ea zboară prin laborator și pescuiește unul după altul flacoanele: ”Priviți ce capodopere erau create mai înainte!”. Deschide vasele fermecate, astupate cu dopuri masive de sticlă, roase pe alocuri, însemnate cu niște semne magice: ”Asta va fi o versiune nouă – noi prefacem acum una dintre ”Cochete”. Ne arată lucrările urgente: ”A mai fost și bujorul– îi simți aroma complexă, frumoasă?”. Și atît de interesant povestește despre industrie, explică de ce azi aromele sînt altele, se lamentează că altele-s și tendințele, așa că simți – această persoană arde pentru cauză vieții sale.

Doamna Ludmila, îmi pare că aromele mono întotdeauna au fost căutate de cunoscătorii parfumurilor fine. De ce doar trei? Mimoza, liliacul, irișii, bujorii, caprifoiul, crinii – numeroase posibilități!

Nu e totul atît de simplu. Deocamdată vor fi trei. Să zicem, iasomia. Țineți minte cum miroase spre finele primăverii, mai ales pe căldură, în perioada de înflorire această floare bălaie? O aromă fermecătoare. Dar să redai exact această aromă într-un flacon – nu merge, se pierde farmecul. Floarea este foarte complexă. De aceea întotdeauna trebuie jucată cumva. Noi am discutat mult, am tot ales, am lucrat cu mai multe companii, căci fiecare are propria închipuire despre această aromă, și iată că am adaptat-o înțelegerii noastre. La fel și lăcrămioara. Pe timpurile sovietice, fabrica ”Северное сияние” producea ”Серебристый ландыш”, care fusese premiat la Paris, - francezii atunci au rămas fără premiu. O floare minunată, cu o aromă minunată. Dar repet, în parfum nu trebuie să existe franchețea aromei florii, contează adaosurile. Și noi doream să fie simțită poiana pe care crește floarea, și aceste frunze, și roua dimineții pe lăcrămioară. Am obținut anume această aromă, cu note de verdeață. A treia – trandafirul. S-ar părea, ce se mai poate spune aici? Dar și pe ea am ales-o un timp îndelungat. Nu este spectaculoasă și sinceră, ca binecunoscutul trandafir bulgăresc, - aroma noastră este fină, noi intenționat ne-am îndepărtat de aroma obișnuită. Ne doream ceva rafinat, pe mătase.

Noi am început crearea acestei linii de arome mono acum trei ani. Preconizam cinci arome – mai era bujorul și liliacul. Însă acestea nu au intrat; sincer vorbind, mi-a părut rău, erau compoziții foarte reușite. Iată, ”gustați” bujorul. L-am selectat un timp îndelungat: am obținut ceva catifelat, luxos, de seară, un bujor moale cu cașmir. Dar iată liliacul – gingaș și sonor. Însă marketingul nu le-a acceptat deocamdată.

Doamna Ludmila, spuneți: selectăm, alegem… Dar creația este redusă la minim?

Nu, nu am spus asta. Ne aflăm permanent în contact: vin la noi, discutăm careva momente, spre exemplu în timp ce lucrăm la o linie nouă, să zicem – cea florală. Ni se propun mostre, noi le testăm și amestecăm: urmărim culoarea, aroma: ne convine – nu ne convine, că doar fiecare țară are specificul său. Noi avem o țară însorită, și aromele noastre trebuie să fie pline de viață, luminoase, florale, dense.

Adică, există particularități ale parfumeriei naționale?

Desigur! Să luăm, spre exemplu, parfumeria japoneză. Ea este cu totul alta! Foarte laconică, rezervată. Arome pastelate, ele nu trebuie să fie resimțite la distanța unui braț, parcă ar sublinia: iată spațiul meu personal. Așa este cultura lor – să nu care cumva să atragi atenția asupra ta. Americancele din contra – aleg arome puternice, intense de la prima la ultima notă, ele nu au nevoie de trene semnificative, contează claritatea și certitudinea. Bine, SUA. Dar hai să vedem ce aleg vecinii noștri imediați – românii. Și lor le plac aromele puternice, expresive, dulci, orientale. Dar englezii ne-au prezentat versiunile lor, care nouă nu ne-au fost pe plac. Poate doar cu timpul, dar… nu, nu-s pentru noi mirosurile de smoală neagră, blană, asfalt. Iată de ce noi discutăm aceste momente, și durează așa de mult să alegem ceva potrivit. Spre exemplu, foarte îndelungat am ales seria florală.

Am putea spune ce miros au anii douăzeci ai secolului XXI?

Nimeni nu va spune exact, dar există anumite tendințe. Care vor fi aromele? Foarte rezervate. Vor pleca notele gurmande – de ciocolată, nucă, zemos. Experții spun că va domina mirosul aerului, a zilelor însorite, a luminii, cele naturale. Lăcrămioara iese în avanscenă. Oricum, aromele florale vor fi la modă. Anul 2019 a fost anul bujorului.

Azi e dificil să alegi o aromă, și nu doar din cauza abundenței lor. Ni se pare că problema constă în faptul că industria parfumurilor deservește azi alte ramuri. Detergenți, șampoane, remedii pentru clătire…

Foarte corect. În viața noastră a năvălit un număr atît de mare de arome – tot și toate au un miros, este dificil să-ți alegi ceva individual. Noi spălăm lucrurile – ele au un miros, colanții au miros, cremele, săpunul, șamponul, - peste tot este bucșită o aromă. Anume de aceea azi aromele trebuie să fie ușoare. În Europa, America demult există restaurante cu zone stop parfume, pentru a nu irita vizitatorii.

Nu mai vorbesc despre faptul că una și aceeași aromă va fi altfel resimțită pe mine și pe Dvs. Și cea care a fost potrivită prietenei nu neapărat va fi potrivită și pentru Dvs. Și în magazinul unde alegeți parfumul stau laolaltă toate aromele. De aceea nu vă grăbiți să cumpărați imediat ceva. Peste tot vi se oferă testere speciale. Luați acea bandă, ieșiți cu ea la aer, mai plimbați-vă, și mai bine – dormiți cu această aromă – trebuie să simțiți dacă vi se potrivește sau nu, dar pentru aceasta e nevoie de timp.

Iată încă o întrebare. Altă dată aroma era cartea de vizită a posesoarei. Dacă îți place ”Paloma” e pentru toată viața, fără schimbări.

Da, dar astăzi se recomandă să schimbi aromele. Eu nu-s adeptul divizării aromelor după vîrstă, culoarea pielii, a părului. Ceea ce-ți place, ce ți se potrivește, este al tău. Unicul lucru cert – aroma anumitor anotimpuri. Pentru că vara parfumul se evaporă mai repede, și noi desigur ne dorim prospețime, arome care nu vor năvăli în spații străine și nu vor distruge armonia. Iar iarna dorim să ne învelim. Și atunci luăm arome orientale, calde, care învăluie. Orice aromă trebuie să fie la locul ei, cu măsură și cu respectarea deplină a igienei. Pe timp de boală, mirosul parfumului se poate denatura. Parfumul niciodată nu trebuie fricționat pe piele – mai bine să-l mirosiți pe bandă sau să-l pulverizați pe o țesătură poroasă, să zicem, de lînă, – cunoaștem doar cum e, speli pulovărul, dar mirosul se simte.

Anul acesta eu am descoperit pentru mine aromele Dvs. Și eu nu-s un consumator mediu, pot deosebi, să zicem, aromele Givenchy de Dior, recunosc un Feragammo etc. Am îndrăgit, de exemplu, mai multe arome bărbătești foarte demne, cum ar fi verdele ”Sezon”, în care se simte Terre Hermes, dar nu numai, plus notele calde de lemn Fendi Life Essence sau Bellator, cu note specifice pentru Cacharel.Dar am aflat că cel de-al doilea nu va mai fi produs. Asta în timp ce la magazinele ”Viorica” aroma este întrebată. De ce?!

De ce dispar anumite arome? Întrebarea nu este pentru secția noastră, dar pot presupune că astăzi devin actuale aromele mai proaspete și mai simple. Cele complexe, probabil, par prea fanteziste.

… Am fost într-o deplasare, acolo o companie prezenta aromele, parțial pe muzică, parțial – pe lumini. Ți se dă o aromă – și culoarea. Azuriu, roz, roșu. De fapt, așa ar trebui să fie: pentru a înțelege aroma e nevoie de un complex corespunzător. Un ambalaj corect ne sugerează că negru, întunecat conține ceva de seară, tonurile pastelate – ceva gingaș, floral. Este deosebit de interesant să descoperi o aromă pe muzică: una și aceeași aromă este percepută altfel, dacă muzica este alta. Adică, nu poți aprecia dintr-o dată, cum numai ți-ai pus banda sub nas. Trebuie să te deconectezi, să te scufunzi. Închide ochii: ce vezi în această aromă? Căci mirosurile oricum îți trezesc asociații. Un brad, o mandarină – Revelionul. Păpădii, o poiană verde, iarbă cosită – satul bunicii, vara. Noi învățăm să vorbim după ce începem să deosebim aromele. Este important să cunoaștem aroma nu în fugă, ci cu atenție – pentru toți, și pentru cei care dau viață parfumurilor, și pentru cei care le cumpără.

Încă un moment: două persoane vor testa diferit aroma, și o vor înțelege diferit. Dacă mi se spune: ”Nu suport iasomia”, eu îi răspund că acest lucru nu înseamnă că aroma dată nu trebuie produsă, fiecare are propria înțelegere, afecțiune, dragoste. Mie, spre exemplu, nu-mi place mirosul de cafea și bomboane, dar asta nu mă împiedică să accept dragostea altuia pentru aceste mirosuri.

Și despre descoperirea parfumeriei ”Viorica”, făcută de Dvs. Este tipică. Inițial, unii spun: ”Ce poate ”Viorica”?”, după care simt gustul aromei și se miră: ”Incredibil!”. Dar de ce incredibil? Noi stăm perfect cu aromele: cumpărăm produse bune și scumpe, pe care apoi le perfecționăm cu ajutorul unui alcool special – etilic rectificat, de purificare superioară, cu ingrediente scumpe, la noi toate acestea se macerează, se sedimentează, se verifică tăria, transparența.

Noi avem arome cu adevărat foarte bune. Dacă ele vor fi promovate corect și profesionist, numărul doritorilor de a cunoaște produsele noastre de parfumerie va fi din ce în ce mai mare.

Lidia Ceban

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load