Igor Dodon: Cu toții avem nevoie de înțelepciune politică pentru a menține coaliția în numele Republicii Moldova

Igor Dodon: Cu toții avem nevoie de înțelepciune politică pentru a menține coaliția în numele Republicii Moldova

Interviul exclusiv al președintelui Republicii Moldova Igor Dodon pentru site-ul  Noi.md


Cît timp se va menține coaliția de  la guvernare? Ce va fi cu tarifele și salariile? De ce încă nu avem cauze penale de rezonanță, pornite pe numele  reprezentanților fostului regim?  La acestea și la multe alte întrebări  ne-a răspuns șeful statului.  


Au trecut două luni de la formarea coaliției parlamentare și a noului guvern. Ce a fost cel mai dificil în acest răstimp?  


Cel mai greu ne-a fost să facem față boicotului și sabotajului din partea conducătorilor unui șir de structuri de stat, numiți în funcții de Partidul democrat. Unii demnitari de prim rang au înțeles imediat că  puterea s-a schimbat, și au demisionat.  Dar există mulți, la diferite nivele, - și la cel al primelor persoane  într-un șir de structuri de stat, și la cel al adjuncților, și la nivelul angajaților simpli, - care sabotau. Pot să spun că și în prezent ne ciocnim  de acest sabotaj. Eu cred că încă nu am încheiat această primă etapă a demontării puterii oligarhice. Da, în cazul unor structuri importante cum e Curtea Constituțională, procuratura și altele, primele persoane au plecat, însă acolo încă nu au fost numiți  oameni noi.   


Procesul demontării și cel de numire a noilor persoane, care ar corespunde tuturor criteriilor, preconizăm să-l finalizăm spre mijlocul sau sfîrșitul lunii august. Avem deja un sistem foarte bun, în care discutăm, ne consultăm. La începutul fiecărei săptămîni  ne întîlnim, discutăm agenda - și a președintelui, și a guvernului, și a parlamentului. Discutăm problemele complexe existente, ele nu pot să nu existe, luăm decizii comune, în consens. 


Care este, în viziunea Dvs., principala amenințare pentru republica noastră? 


Eu cred că există mai multe amenințări și probleme foarte serioase, pe care trebuie să le rezolvăm în cel mai scurt timp.  Unu – problemele energetice, și tot ce ține de tarife. Tarifele reprezintă o bombă cu efect întîrziat, lăsată de  puterea precedentă, care acționa conform principiului: ”Învingem – ne descurcăm, nu – să se descurce ei fără noi”. Cred că această problemă, - în fond, este vorba despre tarifele pentru gaze, - noi o vom soluționa. La ”Moldova-gaz” a venit un nou director, care deja intră în toate amănuntele ce țin de situația internă de la ”Moldova-gaz”. Există o înțelegere prealabilă că vom discuta cu partenerii ruși posibilitatea  de a primi reduceri la prețul gazelor în perioada 1 septembrie – 1 ianuarie. Sper că în a doua jumătate a lui august voi negocia această problemă cu partenerii din Rusia. În această ordine de idei, am adresat o scrisoare oficială  președintelui Federației Ruse  și sper că vom putea iarăși primi ajutor din partea Federației Ruse. De ce spun  ”iarăși”, pentru că în ultimii ani ei ne-au ajutat mult  – în privința exportului, a altor probleme. Și noi facem tot ce se poate pentru ca tarifele la gaze să nu fie majorate. Cred că este una dintre principalele probleme din blocul economic. 


Eu cred că riscurile bugetului, despre care au vorbit unii experți, nu-s foarte mari. Noi nu vedem probleme în asigurarea plăților curente pentru  pensii, salarii, programe investiționale. Am certitudinea că acestea toate vor continua. Alte riscuri serioase, la moment, eu nu văd.     


Dar riscul unei reacții și a revenirii fostului regim nu există?  


Să știți că în cadrul coaliției parlamentare avem o conlucrare foarte bună. Eu am ieșit cu inițiativa ca, încă în luna iulie, să semnăm un acord politic al celor două componente a majorității parlamentare, cu participarea președintelui.  


Să fim sinceri: inițial, la începutul lui iunie, această majoritate a fost formată mai mult contra fostei puteri. Am parcurs această cale. Nu total, dar am trecut-o. Acum trebuie să ne pregătim și să căutăm puncte pentru viitoarea activitate în comun. Acel acord a fost unul temporar, agenda lui, în fond, s-a epuizat. De aceea, eu am propus să găsim posibilitatea de a semna un acord politic, în care ne-am propune scopuri concrete, ce vrem să facem mai departe. Adică, prima etapă a fost unirea împotriva cuiva, întotdeauna e mai ușor să te unești împotriva unui dușman comun. Însă etapa a doua e mai complicată, aici trebuie să manifestăm mai multă înțelepciune politică pentru a ne uni și a menține această uniune, această coaliție în numele unui scop mai mare. Finalizăm acum acest document. El va conține și partea politică. Noi trebuie să ne asumăm clar angajamentul cum vom activa în actualul parlament, cum vom menține coaliția. Noi trebuie să punctăm clar agenda externă, Vest - Est. Aici noi avem o poziție și cred că vom găsi limbă comună. Noi trebuie să punctăm clar ce facem în alegerile locale. Noi trebuie să punctăm clar agenda guvernului și pe cea a majorității parlamentare, ce reforme vom promova nu în următoarele luni, dar cel puțin în următorii un an-doi. Noi trebuie să punctăm clar și să spunem societății: iată agenda noastră pentru următorii doi ani, noi vom face tot posibilul ca să schimbăm calitatea vieții în Moldova, să reformăm justiția, procuratura. Acest document important este în curs de pregătire, îl vom semna pînă la finele lunii iulie.  


Adică, coaliția va fi viabilă?  


Toată lumea îmi pune această întrebare  – și în interiorul țării, și partenerii externi: cît se va menține această coaliție? Am spus deja și mai spun: cu cît mai îndelungat această coaliție se va ține împreună, cu atît mai bine va fi pentru țară. Pentru că divizarea pe care am avut-o în ultimii 28 de ani, - adică, de la declararea independenței, apropo, degrabă – la 27 august – vom marca ziua Independenței. Ei bine, în acești 28 de ani la noi politicienii divizau societatea cam  în jumătate. Noi avem acum șansa să unim societatea, iar principalul catalizator al unirii ar fi această coaliție. În cadrul ei este reprezentată și o parte a societății, și cealaltă parte. Vedeți și singuri: oamenii respiră mai ușor. Nu există vechile contradicții, nu se mai strigă – o parte: ”unioniști, români”, cealaltă – ”tancuri rusești” etc. Dacă vom putea menține această coaliție un timp îndelungat, cred că va fi de bine pentru țară.  


Există trei scenarii privind durata ei. Primul. Cineva crede că ea se va destrăma după alegerile locale. Adică, trec localele și mergem în anticipate. Eu nu cred în așa ceva. Există o altă părere, al doilea scenariu – că ea se va menține pînă la alegerile prezidențiale. Pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc concomitent cu cele prezidențiale. Sper mult că nu va fi așa. Și există scenariul trei - că vom trece și de locale, și de prezidențiale, iar coaliția va rezista întregul mandat. Eu, ca președinte, voi face tot posibilul să fie anume așa.     


Nu există îndoială, că așa veți face. Și văd că și președinția, și una dintre componentele coaliției, adică PSRM, are un comportament foarte corect. Dar nu-s prea multe cedări în favoarea partidelor de dreapta?  


Și această  întrebare o pun adesea adepții noștri. Dar să fim sinceri: noi conștient le-am dat partenerilor noștri posibilitatea de a răspunde pentru puterea executivă. În timpul negocierilor de creare a coaliției au existat opinii diferite. Vă amintiți, socialiștii insistau să primească mai multe ministere. Partenerii noștri, blocul ACUM, au insistat ca doar ei să răspundă pentru puterea executivă. Noi am spus: ”Bine, dacă doriți – răspundeți, asumați-vă responsabilitatea. Dar este o responsabilitate enormă. Vă oferim această posibilitate: să răspundeți pentru economie, politica socială, pentru tot ce ține de executiv”. Noi avem experiență. Avem oameni pentru fiecare sector, pentru fiecare segment. Oameni care au activat în aceste sfere și se pot isprăvi cu problemele. Dar eu cred că noi am făcut un pas corect. Le-am dat posibilitatea să demonstreze ce pot face. Noi îi vom ajuta, nu-i vom lăsa la greu. Experții noștri, experiența noastră – le stau la dispoziție. Dar dacă și-au asumat responsabilitatea pentru puterea executivă, să o poarte. Și societatea înțelege: guvernul înseamnă partidele de dreapta. Cu excepția ministerului apărării și a vicepremierului pentru reintegrare. Două segmente foarte înguste. În rest, de toate răspund Maia Sandu și Andrei Năstase. Repet, noi îi vom ajuta. Spre exemplu, în problema gazelor. Că doar puteam spune: isprăviți-vă singuri cu ea. Dar ei nu s-ar fi isprăvit. Și eu înțeleg că este o chestiune foarte importantă pentru populație, de aceea am sărit în ajutor. Am mers pentru o jumătate de zi la Moscova doar pentru întrevederea cu Dmitrii Kozak. După care am fost criticat – de ce nu cu alții? Pentru că aveam nevoie de Kozak și de Miller, șeful de la ”Gazprom”, cu care am început să negociem problema gazelor. Și eu voi rezolva această problemă! Iar dacă liderii dreptei vor înțelege că  la un moment dat va fi nevoie de mai mult ajutor din partea noastră, ca noi să ne implicăm mai mult în activitatea unor ministere, ca noi să delegăm oameni în anumite ministere pentru a soluționa problemele – o vom face. Căci partenerii acționează anume așa. Nu contează – multe cedări, puține, altceva contează. Cu toții trebuie să înțelegem că sîntem parteneri și trebuie să facem tot ce se poate pentru a ajuta cetățenii noștri.  


Ați amintit de vizita la Moscova. Care este programul vizitelor Dvs. și a politicii externe în ansamblu? Da, factorul geopolitic a fost exclus, însă agenda a rămas…    


Anterior creării majorității parlamentare la noi președintele era prieten cu Rusia, guvernul – cu America și Europa. Categoric, trebuie să renunțăm la asta. Nu trebuie să existe divizări privind politicile, instituțiile puterii, cine cu cine este prieten. Principiul unei politici externe echilibrate constă în relațiile bune cu toată lumea: și cu Vestul, și cu Estul. Asta trebuie să fie baza. Da, avem Acordul de asociere cu UE, pe care îl vom implementa. Fără ca să devenim membri UE, să fim sinceri. Nici nu ne propunem această sarcină. Acordul de asociere este necesar pentru  ca să îmbunătățim calitatea vieții în Republica Moldova. Așa vedem noi problema. Dacă partenerii europeni ne pot ajuta în acest sens, - ei ne ajută.  Da UE nu-i gata să se mai extindă. Luați țările din Balcani – decenii stau la coadă! Și încă nu au primit perspectiva să devină membri UE. Unde ne grăbim?  Așa că principiul politicii echilibrate este foarte important și unicul posibil pentru Moldova.    


Despre vizite – am planificate un șir de vizite importante în Occident. Toamna voi merge la Bruxelles, am și coordonat agenda, există anumite puncte concrete. Apoi voi merge în SUA – voi participa la Adunarea ONU și voi vorbi de la tribuna ONU, în cadrul acestei vizite voi avea întrevederi cu  reprezentanți din conducerea SUA, în prezent elaborăm programul. Mai am o invitație la Paris, pentru luna noiembrie.  


Pe de altă parte, cred că ar fi corect ca prim-ministrul să facă o vizită de lucru sau una oficială la Moscova, mai ales că Dmitrii Medvedev i-a lansat invitația. Am discutat cu ea această chestiune. Mai știu că în scurt timp va avea loc o întrevedere a miniștrilor de externe, rus și moldovean. Este foarte important, ca un prim-pas. După care va avea loc ședința Comisiei interguvernamentale… Toate acestea, acest echilibru este necesar. La 9 august vom avea  ședința EurAsEC. Pînă acum am participat doar la nivel de președinte, acum vom participa la nivel de guverne. De aceea am recomandat și sper că guvernul va face tot posibilul pentru a delega acolo un membru al său, ca să fim la curent cu evenimentele și tendințele existente și în Vest, și în Est. 


Tot despre interacțiunea cu guvernul.  Pomeneați într-un interviu, că pe neașteptate ați găsit limbă comună cu premierul Maia Sandu. Cum se manifestă colaborarea dintre Dvs.? Și cum Vă simțiți în conlucrare cu trei doamne strălucite, puternice și interesante? Vorbesc despre Zinaida Greceanîi, Maia Sandu și Irina Vlah.  


Mă bucur că în politicul moldovenesc apar mai multe femei. În istoria modernă a Moldovei am avut doar două doamne în fruntea guvernului: Zinaida Greceanîi și Maia Sandu. Și doar două doamne – spicheri în parlament – la începutul anului 2000 – Evghenia Ostapciuc și acum – Zinaida Greceanîi.  Cred că e calea cea bună. Dar dna Greceanîi are o vorbă: femei nu trebuie să fie multe  e nevoie de un număr suficient. Mă bucur că la noi în eșalonul superior al puterii există femei. Cred că femeile-politicieni sînt un plus pentru politică.      


Privind colaborarea cu Maia Sandu, cred că avem scopuri comune. Da, suntem diferiți. Ar fi imposibil să dispară imediat contradicțiile pe care le-am avut acum un an-doi. Fiecare are viziunea sa. Pentru aceasta ne apreciază, ne iubesc sau nu ne apreciază și nu ne iubesc cetățenii RM. Important e să găsim puncte comune, interese comune pentru cetățenii Moldovei. Dacă există scopuri comune, în cadrul acestei agende comune se lucrează coordonat.  


Recent a fost renovat Consiliul Suprem de Securitate, pe care îl conduceți. Ce sarcini îi stau în față, ce trebuie să facem pentru a consolida securitatea națională?  


Recent a fost modificată legislația, acum Consiliul suprem de securitate are atribuții noi. Anterior era unul consultativ și nu putea obține anumite informații. Acum structura lui a fost fortificată. Știți că secretarul CSS a fost delegat la SIS pe post de director adjunct.  Degrabă CSS va avea un nou secretar. Este o persoană cunoscută, despre care vor vorbi la începutul săptămînii viitoare.  


Analizăm și acumulăm informații de la structurile de forță, dar și de la autoritatea de reglementare a pieței financiare, a BNM – despre tot ce se petrece în Moldova. Ne-am asumat atribuțiile și responsabilitatea să ne lămurim cu toate schemele de contrabandă, de corupție, ca CSS să poată lua decizii consolidate. CSS nu înseamnă doar președintele, acolo intră premierul, spicherul, miniștri, Procurorul general. Reieșind din agenda complexă, cred că CSS va deveni unul important.   


Tot despre structurile de forță. Procuratura, CNA, Curtea Constituțională – cum apreciați situația actuală în aceste structuri?  


Oamenii așteptă o clarificare rapidă cu cei care au încălcat legea. Îi înțeleg foarte bine, cunosc numeroasele problemede ce merg lucrurile așa de încet.


Asta era următoarea mea întrebare: de ce nu avem încă nici un dosar penal?  


Pentru ca o cauză penală să fie dusă pînă la capăt, trebuie să lucreze procuratura. Acolo există mulți profesioniști, însă pînă acum ei au lucrat în altă parte. Ei știau despre ”Kroll”, toți știau. Dar nu făceau nimic și nu vor face nimic. Nici actualul procuror interimar, nici alții. Deoarece ei fac parte din sistemul vechi. Pentru ca acolo să înceapă procese concrete, trebuie să numim un alt procuror general interimar. Asta acum, căci nu putem numi un procuror general nou foarte repede. Acolo concursul durează minim 60 de zile lucrătoare. Adică, chiar dacă îl lansăm la 1 august, el va finaliza în noiembrie. Nu putem aștepta atîtă timp. De aceea am modificat legea și am dat posibilitatea să fie numit un alt procuror general interimar al Republicii Moldova. Conform noii legi, în decurs de trei zile Consiliul superior al procurorilor propune președintelui un alt interimar al funcției de procuror general. La începutul săptămînii viitoare vom avea alt procuror general interimar. Sarcina lui este să se calrifice cu tot ce nu a dorit să facă precedentul. Deci, imediat după numirea sa, spre mijlocul lunii august, vom avea dosare concrete și acuzați concreți, dacă cineva din fosta putere este vinovat.   


Acum despre termene – e mult, e puțin… În unele țări transmiterea puterii durează luni, chiar și jumătate de an. Exista și destabilizare, și sînge, cu regret. Noi am depășit această situație foarte repede, timp de o săptămînă.  


Și fără sînge…


Și cred că în acest răstimp – o lună și jumătate – actualul guvern, actuala majoritate parlamentară a făcut foarte mult. Cu respectarea legii. Am fi putut merge ca ei, precedenții. Tăiem ca în curechi, îi punem la perete… Dar noi am spus din start că vom fi altfel și vom acționa strict în conformitate cu legea. Așa că în afară de un nou procuror interimar vom avea și un nou șef la procuratura anticorupție. Și o nouă componență a Curții Constituționale. Deci, degrabă în fruntea acestor trei instituții foarte importante vom avea oameni noi.   


Vorbeam despre numeroasele demisii din ultimul timp. Aici există un alt pericol. Să nu fie aruncat și pruncul împreună cu apa din scăldătoare. Dacă alegem cadrele conform principiului  ”al nostru - străin”, nu vor avea de suferit profesioniștii veritabili?    


Există acest pericol și eu i-am prevenit pe partenerii noștri că  trebuie să fim foarte atenți. Noi la președinție avem un principiu: dacă oamenii înțeleg  ce au de făcut, dacă-s specialiști buni în domeniu, îi luăm în echipă. L-am luat pe Ion Chicu, fostul ministru al finanțelor. Unii au încercat să ne critice  – chipurile, de ce ați luat un om din fostul guvern. Pentru că e un profesionist. Degrabă vom numi în funcția de consilier prezidențial pentru probleme sociale unul dintre cei mai buni specialiști din Moldova, care a activat în componența guvernelor din ultimii cinci-șase ani. 


Este un el, sau o ea?


(Rîde). Veți afla la timpul potrivit. Este cel mai bun specialist din domeniu. În echipă alegem doar profesioniști. Clar, dacă nu au fost implicați în scheme de corupție. Dacă nu, indiferent de viziunile politice, ideologice, geopolitice, luăm oamenii în echipă. În doi ani și jumătate, nu am eliberat din funcție nici o persoană din administrația președintelui. Pe nimeni nu am impus să intre în PSRM. Toți știu și apreciază acest lucru. Acest principiu trebuie să funcționeze peste tot. Dacă vorbim despre guvern, ministere, categoric nu putem disponibiliza toată lumea. În funcțiile-cheie, unde e nevoie de încrederea politică a primului ministru, trebuie să numim persoane care să poată găsi cu el limbă comună. Dacă într-un minister 30% dintre angajați au intrat în PDM, pentru că erau amenințați cu disponibilizarea, asta nu înseamnă că acum trebuie să-i eliberăm pe toți din funcții. Așa putem rămîne fără oameni. Alții, pregătiți, nu vor fi găsiți, și atunci va fi blocată activitatea unui șir de ministere și structuri. Poate că acesta e cel mai mare pericol – paralizarea puterii în stat poate avea loc din lipsă de oameni instruiți. Deci, trebuie să abordăm situația foarte echilibrat  și fără emoții.   


Ați pomenit de PDM. El a anunțat că se va reforma și va renunța la politicienii toxici.  Dacă partidul se va reforma, s-ar putea ca ulterior PSRM să formeze cu el o coaliție?  


Spune o vorbă moldovenească: ”Lupul păru-și schimbă, dar năravul – ba!”. Se referă și la PDM.  Eu nu cred că ei se pot reforma cumva. Apoi, nu cred în posibilitatea unei reformatări a coaliției din actualul parlament. În acordul politic la care se lucrează acum va fi indicat, că noi și partenerii noștri de coaliție ne angajăm să nu creăm coaliții parlamentare cu reprezentanții PD. Este un moment principial. Dacă vom atrage deputați din fracțiunea democraților, cu ce vom fi mai buni ca fosta putere?  Dacă am convenit că mergem împreună în acest format, hai să mergem.  


Iar cît privește viitorul, eu cred că după următoarele alegeri parlamentare, PD nu va mai accede în parlament. Așa că nu avem ce discuta. Cred că nici în locale ei nu au șanse prea mari. Oamenii înțeleg și noi cunoaștem cum au fost create echipele locale, în ultimii ani. Numărul primarilor PDM s-a dublat–triplat, recent erau cca 700 persoane. Acum toți pleacă de acolo. Cunoaștem cum au fost ei ținuți acolo, știm despre presiunile, despre sutele de dosare penale pornite pe motive hilare. Toți înțeleg că în locale PD nu va mai avea același rezultat. Oamenii nu se mai tem și nu vor ceda presiunilor.    


Nu pot trece cu vederea un alt proiect politic. Cunoașteți, că unii foști deputați PCRM au anunțat un nou proiect politic de stînga. Deja se vorbește că acesta ar putea lua locul Partidului Socialiștilor. Nu vă îngrijorează acest fapt?    


Noi nu ne temem de concurența politică. Timpul va arăta în interesul cui se face împărțirea flancului stîng. Dar în Moldova nu-mi amintesc o situație, în care politicienii plecați să revină în prim-plan cu noi proiecte politice. Nu zic că e imposibil, dar în Moldova e un lucru extrem de dificil.


Să revenim la activitatea guvernului. Vasile Șova - vicepremier pentru reintegrare, dar fără minister. În ce constă atunci munca sa?


În ultimii ani, pe dimensiunea dată întotdeauna am avut doar funcția de vicepremier, Ministerul reintegrării a existat doar înainte de anul 2009. Dl Șova are propriul birou, el trebuie ajutat, deoarece plus la reintegrare mai lucrează și în domeniul relațiilor bilaterale cu Rusia, este co-președintele Comisiei interguvernamentale din partea Moldovei. Controlează întregul bloc și are foarte multe de făcut. Dl Șova se va isprăvi, vă asigur.  


Recent au fost publicate noile reguli ale politici bugetar-fiscale, prezentate de noul ministru al Finanțelor. Mediul de afaceri deja le-a criticat. Dvs. cum le comentați?


Am văzut niște planuri de majorare a impozitelor etc. Să lămurim lucrurile: nu-i nimic strașnic, cu excepția unor poziții. Susținem unele intenții dintre acestea și nu susținem altele. Spre exemplu, acceptăm anularea legii privind tichetele de masă. Atunci cînd ex-spicherul Andrian Candu insista  asupra adoptării ei, eu eram categoric contra. Dacă vă amintiți, eu nu am semnat-o. Am spus că există riscuri majore privind schemele impozitării. Așa și este. Bugetul pierde zeci de milioane de lei. Legea trebuie anulată.  


Doi - Legea privind ”Loteria Moldovei”. O întreprindere obscură din punct de vedere  al fondatorilor, iarăși niște scheme. Aceste bilete de loterie, așa de intens popularizate la posturile lor TV,  nu se impozitează. În lege așa și scrie: ”Nu se impozitează”. Peste tot în lume tot ce ține de cazinouri, loterii, jocuri de noroc aduce statului bani enormi, la noi – nu se impozitează! Desigur, legea asta trebuie anulată, ea din start a fost o oarecare schemă.  Duty-free și toată contrabanda cu țigări trebuie anulate? Trebuie! Noi susținem aceste lucruri.  


Există acolo propuneri ca cei cu salarii mari să nu fie în aceleași condiții cu cei care primesc puțin. Anul trecut, cred, au fost făcute reforme corecte – rata unică de impozitare de 12%  pe venitul persoanelor fizice.  Acuma se propune lipsirea de înclesniri fiscale a celor cu salarii mari. Corect. Primești peste 20 mii lei lunar, - la ce bun să-ți mai oferim înlesniri la minimul neimpozabil de existență? 


Cu privire la inițiativa ministerului finanțelor de a majora impozitul achitat de restaurante de la  10 la 20%, avem poziții diferite: cred că nu e corect, trebuie să păstrăm rata de 10%. Pentru că este o posibilitate bună și un stimulent pentru ca acest segment de afaceri să iasă din umbră și să achite impozite.  


După revenirea premierului și a spicherului de la Bruxelles (foarte important – demult premierul și spicherul nu au mers împreună în delegație și nu au vizitat conducerea Parlamentului European ), vom avea o ședință comună cu ministerul finanțelor și vom discuta aceste aspecte. Mai avem și un șir de alte propuneri.            


Zilele trecute am avut întrevederi cu reprezentanții sindicatelor, cu mediul de afaceri, ca bancherii. La președinție, am elaborat un șir de inițiative conceptuale economice și sociale, pe care le vom propune pe post de proiecte legislative.    


Pe scurt despre aspectele economice.


1. Vrem să propunem adoptarea unei legi  care prevede prezumția nevinovăției pentru business. Nu cum a fost mai înainte: ”А, tu ai afaceri profitabile, marș la pușcărie, pe urmă de vom clarifica”.


2. Vrem să introducem funcția de ombudsman pentru mediul de afaceri – în Rusia există această practică, președintele are un consilier pentru aceste probleme. Propunerea vine din partea businessului și cred că o vom susține.


3. Propunem ca toate impozitele și taxele vărsate în diverse fonduri (social, medical etc.) de mediul de afaceri să fie unite într-o singură plată la buget.  Iar bugetul să explice cum folosește banii aceștia. Avem propuneri și în agricultură. Azi se confruntă cu probleme mari procesatorii - ei cumpără materia primă cu TVA de 8%, iar produsele gata le comercializează cu TVA de 20%. Noi propunem o rată unică și acolo, și acolo, iar cele 20% să fie întoarse de buget ca subvenții pentru agricultori.  


Foarte important – trebuie să rezolvăm problema comerțului intern. Vom insista asupra introducerii unor amendamente la Legea privind comerțul intern, astfel ca producătorii locali să fie prezenți în noile rețele comerciale și să fie limitat adaosul comercial pentru aceste rețele. Am încercat să trecem această inițiativă în parlamentul trecut, dar PDM făcea un lobby foarte puternic unor rețele comerciale.  


Inițiativele sociale se referă la indexarea pensiilor de două ori pe an, programul ”Prima casă”, care trebuie continuat, - clarificăm detaliile și mergem mai departe. Avem propuneri de a garanta  pensia timp de 5 ani după ieșirea la pensie, chiar dacă persoana a decedat, să o poată primi rudele.


Am elaborat aceste inițiative și le vom propune spre adoptare și guvernului, și parlamentului. 


Mi-ați anticipat întrebarea privind proiectele sociale ”Arena”, ”Drumuri bune”, ”Prima casă”…


”Аrena„ trebuie finalizată. Avem nevoie de ea. Cu privire la schemele de acolo – să se descurce organele de drept. Pentru această ”Аrenă” era nevoie de 10 ha, au fost alocate 60. Întrebare: unde vor merge cele 50 ha.? Proiectul costă 43 mln. euro, bani publici. Guvernul precedent a alocat 10 mln. euro, iar celelalte 30 mln. le vom achita din buget timp de 10 de ani.  Bani enormi!  Trebuie să ne clarificăm: cine va finaliza construcția, din contul cui, cum va fi ea dusă la capăt și cum va funcționa, cum va fi administrată.  


Despre programul ”Drumuri bune”, am spus din start că avem nevoie de un alt principiu. Vom aloca bani pentru construirea drumurilor, nu mai puțin ca anterior. Dar nu așa, ca toate drumurile să fie construite la Nisporeni, pentru că cineva s-a născut la Nisporeni, iar vecinii din Călărași sau Strășeni să trăiască în gropi. Totul trebuie făcut echilibrat și pentru întreaga țară. Programul ”Prima casă” conține multe lucruri bune, care funcționează și trebuie să funcționeze în continuare. Avem idei cum să-l extindem, pentru asta îl vom invita pe Ion Chicu, unul dintre autorii proiectului, actualul meu consilier, după care îl vom propune guvernului.   


Care va fi soarta fostului Stadion Republican? Cunoașteți că în societate nu se dorește categoric transmiterea lui către ambasada SUA…


De aceasta se ocupă guvernul. Vreau să văd cum se va termina totul, căci așa și nu există claritate, negocierile cu partea americană continuă. Acolo mai este o problemă: o treime din teren nu mai e proprietate a statului. Sînt diferite baruri, restaurante, Șor a mai înhățat ceva.  E o confuzie totală. Dacă mai continuă așa, vom pierde tot, nici nu vom ști despre aceasta. Guvernul trebuie acum să clarifice această situație, după care ne vom așeza și vom decide ce facem mai departe.


Acum – despre alegerile locale. Socialiștii au deja o candidatură pentru funcția de primar general al Chișinăului?


Nu este un secret că eu am legături nemijlocite cu PSRM, am participat la ședințele tuturor staff-urilor: nord, sud și Chișinău. În toate raioanele, orașele, satele au fost desemnați candidații. Vom avea candidați peste tot, în țară socialiștii au mii de candidați, cred că în alegerile locale vom  fi pe primul loc în sate, dar și în majoritatea orașelor. Desigur, PSRM va avea un candidat la Chișinău, vom decide împreună cine anume. Dacă doriți opinia mea – eu cred că trebuie să fie Ion Ceban. A fost consilier municipal în ultimii patru ani, el știe cel mai bine ce se petrece la Chișinău, are cele mai mari șanse de victorie. Nu mai există divizarea geopolitică de altă dată. El cunoaște perfect cum să rezolve problemele chișinăuienilor. A venit timpul să dăm Chișinăul pe mîna unui profesionist, eu nu văd o persoană mai potrivită și mai profesionistă. Cred că aici se cere consolidat flancul de centru-stînga. Există acolo specialiști buni din alte partide, care au lucrat bine în CMC. Trebuie să-i invităm în echipă.  


Ca președinte, acordați multă atenție proiectelor patriotice.  În prezent ne pregătim de jubileul operației Iași-Chișinău,  site-ul nostru a scris deja la acest subiect.  Alta este întrebarea mea: ”Istoria Moldovei” va fi întoarsă în programul școlar?   


Pentru aceasta trebuie ca socialiștii să dețină majoritatea în parlament. Cu actualii parteneri nu este posibil. Este una dintre problemele care poate arunca în aer majoritatea parlamentară. Dar pe viitor, desigur, vom insista asupra acestei agende.  


Dacă vorbim de inițiativele patriotice, anul acesta am susținut un șir de acțiuni consacrate aniversării a 75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub jugul fascist. Elaborăm acum o lege privind tragerea la răspundere pentru promovarea nazismului.      


Pregătim evenimente serioase pentru ziua de  24 august. Am invitat parteneri străini, - i-am scris oficial dnei Valentina Matvienco, președinta Sovietului Federației Rusiei. Sub egida președintelui se vor desfășura evenimentele de la Memorialul Șerpeni, apoi vom inaugura mai multe monumente, printre care și monumentul ostașilor-eliberatori din fața Academiei de Științe, care acum se află în proces de reparație, la inițiativa noastră. Seara va avea loc un concert mare în centrul Chișinăului cu participarea interpretei ruse Elena Vaenga. La final – focuri de artificii.  


Dle președinte, anul viitor vor avea loc alegerile prezidențiale. Veți participa la ele?  


Trebuie să trecem toate etapele despre care am vorbit: să desfășurăm alegerile locale, să ne clarificăm cum va funcționa în continuare coaliția… Nu-i exclus că voi candida la următoarele alegeri prezidențiale. Să lămurim niște zvonuri. Noi nu vom încerca să schimbăm Constituția pentru ca să întoarcem alegerea președintelui în parlament. Punct. Voi aminti că eu personal și partidul pro-prezidențial al socialiștilor  optăm deschis pentru forma prezidențială de guvernare, pentru consolidarea statutului de președinte. Așa că următorul președinte va fi ales de întregul popor. Cred că așa e corect.  Nu exclud că Partidul Socialiștilor va decide să înainteze din nou candidatura mea. Dar asta va fi  la finele anului viitor sau la începutul anului 2021.


Și ultima întrebare. E din domeniul artelor. Ați susținut mereu teatrul  ”De pe strada Trandafirilor”, recent acesta a primit numele conducătorului său permanent Iurie Harmelin, ceea ce este minunat. Însă teatrul așa și nu are un edificiu propriu. Există vre-o posibilitate de a susține acest vlăstar al lui Harmelin? 


Anul trecut am avut o întrevedere cu colectivul teatrului, am alocat atunci 1 mln de lei din mijloacele noastre, am adresat scrisori partenerilor, știu că unii colegi ruși, deputați ai Dumei de stat, s-au angajat să  rezolve această problemă și să găsească bani pentru finalizarea construcției. Sper mult că în viitorul apropiat  procesul va demara.  


A intervievat Svetlana Derevscicova


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load