COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Opinie: China și Rusia vor salva Italia de epidemia de coronavirus

Opinie: China și Rusia vor salva Italia de epidemia de coronavirus

Italia va fi salvată de la epidemia de coronavirus de China și Rusia, care au tehnologii avansate, Aparate de ventilație artificială a plămînilor, medicamente testate. Pierderile Italiei vor fi uriașe, criza va afecta țara foarte mult. Dar Roma are o istorie glorioasă de victorii, iar victoria asupra Covid-19 va fi una dintre ele!

De această părere este deputatul din partea Partidului Socialiștilor, politologul Bogdan Țîrdea.

El a menționat pe pagina sa de socializare că îi este foarte milă de italieni, deoarece Italia este centrul mondial de modă, arhitectură, artă, culinărie, automobile, fotbal, patria lui Cezar, Rafael, da Vinci, Michelangelo, Boccaccio.

"Nu știu unde poți vedea structuri mai fascinante: (Colosseum, Pantheon, Forumul Roman, Duomo di Milano), unde poți gusta cele mai rafinate vinuri, brînzeturi, prosciutto și chiar spaghete! Ei ne-au ajutat în timpul URSS, dîndu-ne tehnologia FIAT pentru a construi cea mai populară mașină a Uniunii - Jiguli "копейка". Ne ajută și astăzi. 300 mii de moldoveni muncesc în Italia, cîștigă pentru pîine", a subliniat Bogdan Țîrdea.


În opinia sa, există o serie de motive pentru care coronavirusul a lovit cel mai mult anume Italia.

1) Italia este cea de-a cincea țară din lume după vizite și cea de-a patra - după profitul din turism. Venitul anual aproximativ din turism este de 10 miliarde dolari SUA. Ponderea în PIB-12%! De aceea, Italia a fost sortită…

2) Italia este o peninsulă. Clima marină este un bun protector împotriva bolilor respiratorii. De aceea nimeni nu-și făcea griji în mod special pentru aparatele de ventilație artificială a plămînilor și așa mai departe. Iar cînd a fulgerat, acestea au devenit insuficiente catastrofal! Oamenii au murit cu miile, iar medicii erau neputincioși. Apoi au început să moară și medicii. Apoi asistenții sociali. Apoi întregul sistem s-a prăbușit…

3) Italia a făcut o greșeală tragică. Ea a așteptat pînă în ultima clipă indicațiile UE. A funcționat reflexul. Dar comisarii europeni au demonstrat lașitate și neglijență fără precedent. Au introdus stare de urgență și carantină atunci cînd numărul era de ordinul miilor. Dar timpul a fost pierdut.

4) De asemenea, guvernul liberal Giuseppe Conte a așteptat pînă în ultimul moment ajutor din partea Uniunii Europene. Dar a primit un cuțit în spate. Toate țările UE au închis frontierele, au interzis exportul de aparate de ventilare artificială, medicamente, măști! Roma pur și simplu a fost trădată, fiind lăsată față în față cu ciuma! Cînd Italia a decis să apeleze la China, Rusia și Cuba, a fost foarte tîrziu.

Ironia sorții: Italia este salvată de "2 dictatori" de SI și Putin! Salvează țara împotriva căreia a impus sancțiuni, la ordinul Uniunii Europene…

5) Italia se situează pe locul doi din lume după numărul persoanelor în vîrstă (Japonia -1).Potrivit ONU, în 2017, aproximativ 30% din populația totală a Italiei erau persoane cu vîrsta de 60 de ani și mai mult. Iar ei sînt cei mai vulnerabili la virus.

6) Există o caracteristică culturală importantă – italienii petrec foarte mult timp în companii. Mai ales cei vîrstnici;

7) Italienii sînt unul dintre popoarele cu cea mai mică distanță socială din lume. De obicei comunică foarte aproape - 40-50 cm…

8) Italienii se spală mai rar pe mîini, după cum spun unele studii sociologice…

9) Virusul a prins Italia cu o datorie externă imensă: aproximativ 135% din PIB, cu pierderi datorate sancțiunilor împotriva Federației Ruse, cu un sistem bancar problematic…

Bogdan Țîrdea și-a exprimat încrederea că Italia va fi salvată. "China și RF au tehnologii avansate, aparate de ventilație artificială a plămînilor, medicamente testate. Pierderile vor fi uriașe, criza va afecta țara foarte mult. Dar Roma are o istorie glorioasă de victorii. Și victoria asupra Covid-19, cred cu adevărat, va fi una dintre ele!", a subliniat deputatul PCRM.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load