Chișinăul mai pierde o emblemă a orașului. Cine poartă responsabilitate? (VIDEO)

Chișinăul mai pierde o emblemă a orașului. Cine poartă responsabilitate? (VIDEO)

Farmecul de altădată al Chișinăului dispare încet, dar sigur, semnalează deja de mai mulți ani experți și activiști civici care urmăresc schimbările produse în arhitectura orașului, comunică Noi.md.


Un exemplu în acest sens este capodopera arhitecturală ”Romanița” (mai este numită și ”Păpușoiul”) – clădirea rezidențială cu 22 etaje, construită cu mult drag în așa fel încît să poată fi admirată de departe. Din cauza unui bloc rezidențial construit în preajmă, însă, vederea de pe viaduct spre clădirea ”Romanița” a fost îngrădită. Activiștii civici se arată indignați că panorama orașului este urîțită de un  bloc multietajat cu o arhitectură sărăcăcioasă.


Construcția blocului respectiv, situat pe str. N. Testemileanu,29/8, a fost autorizată prin decizia Consiliului Municipal Chișinău încă în anul 2015. Terenul cu o suprafață de 0,0876, aparține cu drept de proprietate municipiului Chișinău și a fost transmis în arendă conform deciziei CMC către SRL-ul ,,LANDATA GRUP". Conform documentelor din arhivă, proiectul de construcție a fost coordonat cu arhitectul-șef interimar din acea perioadă, Ivan Carpov, și șeful Direcției funciare Nicolae Crăciun. 


În 2017, agentul economic a transmis dreptul de arendă către SRL „Braus IMOBILIARE”. 


Menționăm că "Romaniţa" este o clădire proiectată de arhitectul Oleg Vronski la sfîrşitul anilor '80. Se vehiculează că trebuia să fie hotel, iar la ultimul etaj  - un restaurant care se roteşte, centru comercial sau dispensar, dar în cele din urmă, după prăbuşirea URSS, clădirea a fost transformată în cămin. Dintre cele 24 de etaje, primele şase sînt tehnice, iar restul - locative.


Cu o înălțime de circa 73 metri, "Romaniţa" este a doua cea mai înaltă clădire din Chişinău, după Porţile Oraşului.


                                         

 




Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load